joi, 31 ianuarie 2013
Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti (CASMB) are, din ianuarie, un nou preşedinte-director general, prof. dr. Gheorghe Iana, şef de clinică la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, numit interimar în urma concursului pentru ocuparea postului, care s-a încheiat marţi.
Mediafax
Iana a declarat, pentru MEDIAFAX, că îşi doreşte să crească gradul de transparenţă al instituţiei.
"Consider că sunt foarte multe lucruri de făcut pentru a aducerea la zi a Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti, pentru nevoile asiguraţilor. Aş vrea să cresc gradul de transparenţă al CASMB şi să revitalizez site-ul, pentru simplificarea procedurilor şi activităţilor. Merg pe principiul uşilor deschise, aşa cum a fost şi în perioada când am fost manager la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti", a spus prof. dr. Iana.
Noul preşedinte al CASMB crede că este necesară o mai bună gestionare a resursei umane, în condiţiile în care aceasta este insuficientă.
"Cheltuielile de personal reprezintă doar 0,3 la sută din bugetul la nivelul CASMB", a precizat, în acest context, preşedintele instituţiei.
CASMB a fost condusă anterior, în intervalul august-decembrie 2012, de economistul Marian Răzvan Roşca.
sâmbătă, 14 ianuarie 2012
Premierul Emil Boc a semnat miercuri numirea în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii a medicului Andrei Georgescu, precum şi revocarea din funcţie a lui Raed Arafat, a anunţat Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul şedinţei Executivului.
Agerpres
'Premierul a semnat astăzi decizia de numire a lui Andrei Georgescu în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii şi revocarea din funcţie a lui Raed Arafat. În organigrama Ministerului Sănătăţii vor exista două posturi de subsecretari de stat, un secretar de stat, un secretar general şi un secretar general adjunct. Noua funcţie de secretar de stat a fost necesară în primul rând pentru cooperarea cu departamentul coordonat de domnul ministru', a spus Ioana Muntean.
Medicul Andrei Georgescu, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, declarase miercuri, pentru AGERPRES, că a acceptat propunerea de numire în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Georgescu îl înlocuieşte pe medicul Raed Arafat, care şi-a anunţat marţi demisia.

duminică, 23 octombrie 2011
Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti scoate la CONCURS
in conformitate cu prevederile Ord. m.s.f. nr. 698/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, urmatoarele posturi de medic :
. doua posturi de medic primar Neonatologie
. un post de medic specialist Neonatologie
Dosarul de inscriere la concurs va cuprinde urmatoarele acte:
. cerere in care se mentioneaza postul pentru care doreste sa concureze;
. copie xerox de pe diploma de medic si adeverinta de confirmare in gradul profesional;
. acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevazut in anexa nr. 3 a ordinelor mentionate;
. declaratie scrisa ca nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu postul pentru care doreste sa concureze;
. certificat privind starea de sanatate;
. copie xerox de pe autorizatia de libera practica;
. chitanta de plata a taxei de concurs.
Inscrierile la concurs se fac in termen de 15 zile de la data 21 octombrie 2011 , iar concursul se organizeaza dupa 30 de zile de la data de 21 octombrie 2011 .

marți, 2 august 2011
CSEKE Attila, ministrul Sănătăţii a participat astăzi la inaugurarea noii Unităţi de Primiri Urgenţe a Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti.
Ministerul Sanatatii
“În cadrul programului de investiţii, Ministerul Sănătăţii inaugurează anul acesta construirea şi dotarea unui număr de 5 UPU, investiţie de peste 35 milioane de lei. În aprilie a.c., am redeschis o UPU cu totul schimbată şi modernizată la Constanţa, acum ne aflăm în cea mai mare UPU din ţară la Spitalul Universitar Bucureşti, deja există contractul semnat şi pentru începerea lucrărilor la Spitalul de Urgenţă Floreasca, iar în toamnă vom putea inaugura noi clădiri ale UPU Tg Mureş şi Satu Mare”, a declarat CSEKE Attila la ceremonia de inaugurare de la Spitalul Universitar Bucureşti.
Ministrul Sănătăţii a mai adăugat că, Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Universitar Bucureşti respectă în totalitate standardele europene în materie de circuite şi dotare. “Unitatea nu este cu nimic mai prejos faţă de orice altă secţie similară din spitalele altor capitale europene”, a mai spus CSEKE Attila.
Ministerul Sănătăţii a început investiţia de construire a acestei secţii în anul 2010. Pentru finalizarea lucrărilor au fost alocate în total peste 15,4 milioane de lei.
Finanţarea a asigurat lucrări de consolidare, post-consolidare, realizare structură metalică pentru extindere pe platforma suspendată a extinderii UPU, precum si pentru echipamentele aferente constructiei ( sistem de climatizare, ventilatie, desfumare, retele fluide medicinale, sistem de supraveghere video, IT infrastructura, echipament de furnizare si producere oxigen, reteaua electrica si tablou general electric, generator propriu + UPS, etc ).

joi, 21 iulie 2011
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti va fi din august a doua unitate sanitară cu serviciu SMURD din Capitală care va deservi o anumită zonă, tot de atunci urmând să fie deschisă noua unitate de primiri urgenţe şi să se înceapă reamenajarea heliportului, a declarat managerul Cătălin Cârstoiu.
Mediafax
"În prezent, personalul din Unitatea de Primiri Urgenţe se pregăteşte pentru a putea lucra şi pe ambulanţa SMURD. Noua unitate UPU SMURD îşi va începe activitatea în august. Totodată,pregătim o analiză pentru repunerea în funcţiune a heliportului din imediata apropiere a spitalului", a precizat managerului spitalului prof. dr. Cătălin Cârstoiu.
Potrivit acestuia, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov transportă la spital peste 60% din cazuri, restul urmând să fie transportate de către SMURD.
El a precizat că planul de dezvoltare a sistemului de urgenţădin SUP vizează pe lângă noua unitate de primiri urgenţe repunerea în funcţiune a heliportului a cărui realizare fusese gândită încăde acum 10 ani.

duminică, 17 iulie 2011
Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti scoate la CONCURS
in conformitate cu prevederile Ord. m.s.f. nr. 698/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, urmatoarele posturi de medic :
. un post de medic specialist Chirurgie plastica, microchirugie reconstructiva
Dosarul de inscriere la concurs va cuprinde urmatoarele acte:
. cerere in care se mentioneaza postul pentru care doreste sa concureze;
. copie xerox de pe diploma de medic si adeverinta de confirmare in gradul profesional;
. acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevazut in anexa nr. 3 a ordinelor mentionate;
. declaratie scrisa ca nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu postul pentru care doreste sa concureze;
. certificat privind starea de sanatate;
. copie xerox de pe autorizatia de libera practica;
. chitanta de plata a taxei de concurs.
Inscrierile la concurs se fac in termen de 15 zile de la data 15 iulie 2011 , iar concursul se organizeaza dupa 30 de zile de la data de 15 iulie 2011 .

duminică, 13 februarie 2011
Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti scoate la CONCURS
in conformitate cu prevederile Ord. m.s.f. nr. 698/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, urmatoarele posturi de medic :
. un post de medic specialist Medicina interna
. un post de medic specialist Anestezie - terapie intensiva
. un post de medic specialist Neurochirurgie
. un post de medic specialist Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice
Dosarul de inscriere la concurs va cuprinde urmatoarele acte:
. cerere in care se mentioneaza postul pentru care doreste sa concureze;
. copie xerox de pe diploma de medic si adeverinta de confirmare in gradul profesional;
. acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevazut in anexa nr. 3 a ordinelor mentionate;
. declaratie scrisa ca nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu postul pentru care doreste sa concureze;
. certificat privind starea de sanatate;
. copie xerox de pe autorizatia de libera practica;
. chitanta de plata a taxei de concurs.
Inscrierile la concurs se fac in termen de 15 zile de la data 11 februarie 2011 , iar concursul se organizeaza dupa 30 de zile de la data de 11 februarie 2011 .

Abonați-vă la:
Postări (Atom)