vineri, 18 decembrie 2009

Cătălin Cârstoiu, noul manager interimar al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti

Mediafax

Ministrul interimar al Sănătăţii, Adriean Videanu, a semnat, luni, mai multe documente privind prelungirea mandatelor unor manageri sau schimbarea din funcţie, întrucât în multe situaţii contractele de management au expirat în 14 decembrie.

Profesorului doctor Gheorghe Iana i-a expirat contractul de management la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), el fiind schimbat din funcţie cu directorul medical al unităţii sanitare, Cătălin Cârstoiu.

Gheorghe Iana va reveni, de marţi, la conducerea Departamentului de imagistică al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Noul manager al SUUB, Cătălin Cârstoiu, a declarat agenţiei MEDIAFAX că ordinul de ministru a fost semnat luni, dar el va prelua postul de conducere de marţi.

"Am fost o echipă şi rămânem o echipă. Profesorul Iana revine la conducerea secţiei de imagistică. În funcţia de director medical va fi medicul Dragoş Vinereanu, cardiolog. Aş vrea ca SUUB să devină o unitate sanitară în care să se poată trata, la standarde occidentale, orice român. Aş vrea ca, în loc să plece în străinătate, românii să vină să se trateze la SUUB", a spus Cârstoiu.

Gheorghe Iana a fost numit, în 2006, director general interimar la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, de către Eugen Nicolăescu, după demiterea lui Sorin Oprescu.

sâmbătă, 8 august 2009

La Spitalul Universitar din Bucuresti pacientelor cu osteoporoza le este aplicat un tratament special.

De altfel, oricine sufere de tasarea vertebrelor poate beneficia de metoda de tratament, anunta dr. Bogdan Dorobat, specialist in imagistica, citat de AGERPRES.

Ce presupune vertebroplastia? Injectarea unui ciment special in corpul vertebral, indicatia principala fiind in proportie de 90%, pentru femeile aflate la menopauza, care sufera de tasare de vertebre.

"Se introduc 1-2 ace groase pana in corpul vertebral si, sub control radiologic, se introduce un ciment special. Este o consolidare mecanica. La cateva ore de la interventie se obtine o imbunatatire. O astfel de interventie costa intre 500 si 600 de euro, dar costurile sunt suportate prin program national", a explicat dr. Dorobat.

vineri, 29 mai 2009

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti scoate la CONCURS urmatoarele posturi :

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti scoate la CONCURS in conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 1479/2005 si Legii nr. 319/2003, urmatoarele posturi :
. un post de cercetator stiintific ( medic specialist Cardiologie ) la Sectia Clinica Cardiologie II din cadrul Colectivului de Cercetare stiintifica Cardiologie,
. un post de cercetator stiintific ( medic specialist Chirurgie generala ) la Sectia Clinica Chirurgie generala II din cadrul Colectivului de Cercetare stiintifica Chirurgie generala,
. un post de cercetator stiintific ( medic specialist Chirurgie vasculara ) la Sectia Clinica Chirurgie cardiovasculara din cadrul Colectivului de Cercetare stiintifica Chirurgie vasculara
. un post de asistent de cercetare stiintifica ( medic rezident Medicina de laborator ) la Sectia Clinica Hematologie din cadrul Colectivului de Cercetare stiintifica Hematologie,
Inscrierile la concurs se fac in termen de 15 zile de la data 15 mai 2009 , iar concursul se organizeaza dupa 30 de zile de la data de 15 mai 2009 .
Relatii suplimentare se pot obtine la tel.: 021.310.33.07 sau 021.318.05.22, int. 195

vineri, 2 ianuarie 2009