duminică, 30 mai 2010

Medicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, în grevă pe 31 mai.

Mediafax

Medicii SUUB înscrişi în Sindicatul "Dr. Ioan Cantacuzino" vor face luni grevă în curtea unităţii sanitare, nemulţumiţi de situaţia gravă în care a ajuns sistemul sanitar, din acest spital lipsind chiar şi materialele ieftine, motiv pentru care din trei operaţii se mai face una.

"Suntem într-o situaţie foarte grea, mai grea decât în 1950. Aveam trei operaţii programate pentru vineri, dar nu pot face decât una pentru că nu mai avem aţă chirurgicală. Problema a ajuns atât de gravă încât nu mai avem nici măcar materiale ieftine, cum ar fi faşă sterilă, pansament şi leucoplast, nu mai vorbesc despre medicamente sau alte materiale scumpe. O pacientă mai bogată ne-a dat 500 de euro ca să cumpărăm aţă chirurgicală şi să putem face operaţiile. Este fără precedent", a declarat vineri agenţiei MEDIAFAX liderul Federaţiei Medicilor "Dr I. Cantacuzino", Florin Chirculescu, medic chirugie toracică.

Medicii din mai multe zone ale ţării au hotărât să se organizeze într-un sindicat mare şi astfel să îşi poată apăra drepturile în faţa autorităţilor, fiind astfel înfiinţată Federaţia Medicilor "Dr I. Cantacuzino".

"Nu mai putem face compromisuri. Dacă facem, ne ducem de râpă. Nu mai facem vizită la bolnavi, vizita este un mercurial. Îi trimitem să cumpere de toate. Ne prostituăm, nu mai dăm medicamente cum ar trebui, nu punem firul care ar trebui, ne-am întors la 1950. Salarii nu sunt, rezidenţii vor rămâne pe dinafară. Iată de ce am ales să ne sindicalizăm", a spus medicul Chirculescu.

Mai mult, medicul a spus că toate sporurile medicilor au fost tăiate. "Nu mai avem spor de noapte şi nici de ore suplimentare. Sunt operaţii care durează 11 ore. Nu ne putem opri după şapte ore şi să lăsam bolnavul pe altă zi. În secţiile de anestezie şi terapie intensivă va fi pustiu în curând, din şase medici au rămas doar trei", a adăugat liderul Federaţiei "Dr. Ioan Cantacuzino".

În aceste condiţii, medicii care nu au program luni dimineaţă vor manifesta în curtea spitalului. Ceilalţi vor consulta toţi bolnavii care vin la camerele de gardă, dar vor trata numai urgenţele, restul pacienţilor vor fi reprogramaţi", a mai spus Chirculescu.
Totodată, mai multe organizaţii sindicale ale medicilor vor proceda în acelaşi mod.

"Este vorba despre medici din Iaşi, Caraş-Severin, Timişoara, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Dâmboviţa, dar şi din alte zone", a adăugat liderul sindicatului medicilor bucureşteni.

miercuri, 12 mai 2010

Spitalul Universitar are mari probleme financiare.

RealitateaTV

Marţi dimineaţă, după ce a plătit o serie de servicii, unitatea medicală a mai rămas cu doar 12 lei în cont.

După prânz, au mai intrat în contul spitalului aproximativ 200.000 de lei, dar aceşti bani nu ajung pentru a acoperi, mult timp, nevoile unităţii şi, cu atât mai puţin, datoriile.

"Zilele acestea spitalul a rămas la un moment dat cu 12 lei în cont. Nu e vorba de neglijenţă, cum ar spune unii, ci de faptul că managerul are obligaţia să cheltuiască până la ultimul leu în folosul pacienţilor. Marţi la prânz am mai primit 200.000 de lei, care vor merge la Unitatea de Primiri Urgenţe, la secţia de Terapie Intensivă şi la blocul operator", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar, dr. Bogdan Popescu, potrivit Newsin.

Chiar daca acum ata chirurgicala va fi la fel si solutii dezinfectante pentru blocul operator, asta nu inseamna ca sunt rezolvate toate problemele din spital. In prezent, RMN-ul nu functioneaza, s-a stricat si pentru repararea sa deocamdata nu sunt bani. Iar solutiile de dializa s-au terminat in urma cu doua zile.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat că va achita o restanţă mai veche pe care o are la Spitalul Universitar în valoare de două milioane de lei.

Aproximativ 80% din veniturile Spitalului Universitar acoperă salariile medicilor şi personalului angajat. În acest moment, în spital sunt peste o mie de pacienţi, iar unitatea sanitară are datorii vechi de zeci de milioane de lei. Mai exact, este vorba de 65 de milioane de lei - 20 de milioane din 2008 şi alte 45 de milioane din 2009, a precizat Popescu.

"Pe primul loc sunt pacientii si activitatea medicala. Aceasta sa nu fie perturbata, iar pacientii tratati corespunzator. Pe locul doi salariile. Oamenii sunt ingrijorati, iar noi incercam sa ne descurcam pe bugetul existent. Nu s-a pus insa problema sa nu dam salariile. Incercam sa le dam", a precizat dr. Bogdan Popescu

Medicul a precizat că, în cazul în care spitalul nu va avea bani, va redirecţiona pacienţii către alte spitale, pentru că primează sănătatea acestora şi calitatea actului medical. "Acest lucru s-a întâmplat şi luni noapte, când medicul de gardă de la chirurgie nu a avut fire pentru a opera", a mai spus Bogdan Popescu.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar a mai spus că în situaţia de faţă este aproape imposibil ca unitatea să facă faţă, fiind vorba despre o situaţie fără precedent, care nu poate deveni o stare de normalitate.

"Din decembrie 2009 am făcut faţă cu brio, deşi spitalul a fost suprasolicitat şi a avut multe cazuri complicate de tratat. Au fost făcute adrese către Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa de Asigurări a Capitalei pentru a cere sprijin", a precizat medicul.

Pe 23 aprilie, managerul Spitalului Universitar, Cătălin Cârstoiu, declara că unitatea sanitară nu mai are de două săptămâni fonduri pentru a angaja cheltuieli pentru medicamente şi că a fost nevoit ca pentru tratarea celor două paciente transferate în stare gravă de la CF2 să procure tratamentul folosind relaţii de prietenie şi colaborare.