luni, 14 octombrie 2013

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) este unul din cele 12 unde va fi experimentat, din 2014, proiectul privind modificarea statutului spitalelor, a anunţat, luni, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform .

ZF Corporate Ministrul a spus că se doreşte ca, de anul viitor, existe mai multe spitale-pilot pentru testarea proiectului de statut al spitalelor, însă nu orice unitate poate fi printre ele. "Trebuie să fie oameni care să dorească să facă o asemenea schimbare. Din 12 spitale pe care vrem să le introducem, unul va fi Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru că domnul Cârstoiu (Cătălin Cârstoiu, managerul SUUB - n.r.) este dispus să încerce un asemenea experiment", a explicat ministrul Nicolăescu. Potrivit proiectului de lege privind modificarea statutului spitalelor, lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii, cele 12 unităţi-pilot devin instituţii autonome, cu mai multă libertate în organizare şi cu posibilitatea depolitizării funcţiilor de management. Proiectul pilot referitor la modificarea statutului spitalelor se va derula, din 2014, odată cu data de intrării în vigoare a Normelor metodologice de aplicare în anul 2014 a Contractului cadru din această perioadă. Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a precizat, în 31 iulie, într-o conferinţă de presă în care a anunţat acest proiect, că au fost alese 12 unităţi medicale pentru implementarea proiectului, pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea prin hotărâre de Guvern (HG). Potrivit unor surse oficiale, printre cele 12 spitale-pilot vor fi alături de SUUB, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Institutul de Endocrinologie "C.I. Parhon" din Bucureşti, Spitalul Municipal Oradea, dar desemnarea oficială va fi anunţată după finalizarea dezbaterilor. Unităţile sanitare publice cu paturi care derulează Proiectul pilot vor fi selectate astfel, două spitale dintre spitalele clinice regionale de urgenţă cu nivel de competenţă IA sau spitale coordonatoare ale unităţilor funcţionale de urgenţă,două spitale judeţene clinice de urgenţă, două institute clinice naţionale, două spitale judeţene de urgenţă care nu au statut de spital clinic, patru spitale municipale sau orăşeneşti. Conform proiectului-pilot, spitalele vor fi împărţite în două categorii: de interes naţional - spitalele regionale şi cele de urgenţă - şi de interes local - spitalele municipale şi orăşeneşti. Proiectul mai prevede că, în spitalele-pilot, activitatea medicală se poate reorganiza pe "poli de specialitate". Polul de specialitate este o structură cu paturi, organizată pe o specialitate sau pe un grup de specialităţi, personalul din cadrul acesteia fiind organizat în echipe pe specialităţi, dar paturile nefiind diferenţiate. Totodată, potrivit proiectului, în structura spitalului-pilot va funcţiona o unitate de management al calităţii, în care va fi încadrat personal cu pregătire în domeniu, precum şi un dispecerat medical cu atribuţii în planificarea internărilor. Într-un spital-pilot nu pot funcţiona mai multe secţii cu aceeaşi specialitate, mai prevede proiectul. Veniturile spitalelor-pilot, organizate ca instituţii de sănătate, provin din mai multe surse, respectiv contractele de servicii de sănătate încheiate cu casele de asigurări de sănătate, bugetul Ministerului Sănătăţii, al ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, contracte de servicii de sănătate încheiate cu alte persoane juridice la cerere, fonduri europene nerambursabile, servicii de închiriere a unor spaţii medicale, echipamente sau aparatură medicală, servicii medicale acordate în regim privat, donaţii, sponsorizări, contracte de cercetare, contracte pentru studii clinice, coplată pentru servicii medicale, servicii de sănătate, hoteliere sau de altă natură furnizate la cerere, împrumuturi interne sau externe în vederea finanţării investiţiilor în condiţiile în care acestea se rambursează din venituri proprii, asocieri în participaţiune sau parteneriat public-privat, cu scop investiţional, de furnizare de servicii în domeniul medical ori de cercetare medicală şi farmaceutică, dar şi editarea şi furnizarea unor publicaţii cu caracter medical. Spitalele-pilot de interes local se pot reorganiza, la iniţiativa instituţiei care are în responsabilitate managementul spitalului, şi ca asociaţii sau fundaţii medicale, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de furnizare de servicii medicale de interes general sau în interesul unor colectivităţi. Patrimoniul şi bunurile aflate în proprietatea sau în administarea asociaţiilor sau fundaţiilor medicale nu se pot transmite către persoane fizice şi nici către persoane juridice de drept privat, cu sau fără scop patrimonial, dar pot fi transmise către persoane juridice de drept public fără scop patrimonial, care au scop identic sau asemănător, printr-o procedură stabilită în statutul asociaţiei sau al fundaţiei, cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii.

duminică, 1 septembrie 2013

Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, a născut în noaptea de sâmbătă spre duminică o fetiţă de 2.715 grame şi 47 de centimetri. Bebeluşul a venit pe lume prin operaţie cezariană, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală.

Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, a născut în noaptea de sâmbătă spre duminică o fetiţă de 2.715 grame şi 47 de centimetri. Bebeluşul a venit pe lume prin operaţie cezariană, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală. Elena Băsescu şi fetiţa acesteia sunt bine, însă vor mai rămâne câteva zile în spital, situaţia fiind impusă de operaţia cezariană, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar, medicul Leonard Grecescu. "Copilul şi mama sunt împreună cu soţul în salon. Toţi trei sunt bine. Pacienta s-a internat ieri seară, în jurul orei 8,30. A prezentat contracţii dureroase, a fost internată în spital, pentru monitorizare. Din cauza contracţiilor dureroase, s-a decis în urgenţă cezariana. Părinţii şi-au dorit o naştere naturală, a fost o decizie de ultim moment, a fost impusă de vârsta sarcinii, de problemele pe care le avea doamna Elena Băsescu, avea probleme de coagulare şi atunci s-a decis cezariana", a precizat Leonard Grecescu. El a adăugat că fetiţa nu este intubată iar mama o să mai rămână în spital câteva zile, situaţia fiind impusă de operaţia cezariană. Întrebat de ce bebeluşul a primit nota 9, medicul a răspuns: "Este normal ca un copil care a fost născut prematur să primească nota 9. Fetiţa a ţipat, era roz la naştere, intervenţia chirurgicală s-a finalizat la ora 3,30, naşterea a avut loc la ora 2,32. (...) Mama şi fata sunt ok, nu au nicio problemă. Tatăl a fost împreună cu soţia de la venirea în spital, a asistat la naştere. Toţi trei sunt fericiţi". Elena Băsescu s-a internat în spital pe 31 august, în clinica de Obstetrică Ginecologie, fiind în a 35-a săptămână de sarcină. AGERPRES

duminică, 30 iunie 2013

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti scoate la CONCURS

in conformitate cu prevederile Ord. m.s.f. nr. 698/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, urmatoarele posturi de medic : . un post de medic specialitate Neonatologie . un post de medic specialitate Neurologie . un post de medic specialitate Medicina de laborator . un post de medic specialitate Urologie pentru Ambuatoriul integrat La examenul de concurs se pot prezenta medici rezidenti aflati in ultimul an de pregatire, specialisti ori primari. Dosarul de inscriere la concurs va cuprinde urmatoarele acte: . cerere in care se mentioneaza postul pentru care doreste sa concureze; . copie xerox de pe diploma de medic si adeverinta de confirmare in gradul profesional; . acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevazut in anexa nr. 3 a ordinelor mentionate; . declaratie scrisa ca nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu postul pentru care doreste sa concureze; . certificat privind starea de sanatate; . copie xerox de pe autorizatia de libera practica; . chitanta de plata a taxei de concurs. Inscrierile la concurs se fac in termen de 15 zile de la data 28 iunie 2013 , iar concursul se organizeaza dupa 30 de zile de la data de 28 iunie 2013. Relatii suplimentare se pot obtine la tel.: 021.310.33.07 sau 021.318.05.22 int 195

luni, 3 iunie 2013

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti ar putea intra în subordinea Universităţii de Medicină şi Farmacie"Carol Davila"

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti ar putea intra în subordinea Universităţii de Medicină şi Farmacie"Carol Davila", după aprobarea transferului de către Guvern, devenind astfel prima unitate sanitară a instituţiei de învăţământ, a declarat pentru MEDIAFAX rectorul Ioanel Sinescu. "În alte centre universitare, cum ar fi Iaşi, Cluj, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova, este mai simplu, pentru că acolo universitatea se bazează pe trei-patru spitale. Oraşe mai mici, populaţie mai mică. Îmi imaginez că acolo spitalele unde se face învăţământ vor fi date în administrare completă universităţilor. În Capitală, însă, fiind o serie de spitale de mărimi diferite, unele cu impact asupra sănătăţii populaţiei la nivel naţional, unele cu fel de fel de conotaţii strategice, nu se va putea să primim mai mult. Dar faptul că începem cu un spital mare cum este Spitalul Universitar, care este chiar în curtea Facultăţii de Medicină şi Farmacie, este un început bun, care cred că va fi continuat şi cu alte spitale. Nu ştiu cu câte, nu am o astfel de informaţie", a spus rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila", academician dr. Ioanel Sinescu, cu ocazia primului congres al instituţiei de învăţământ medical. Trecerea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti în subordinea Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" înseamnă că banii pentru actul medical pentru bolnavi vor veni din reţeaua medicală, respectiv de la Casa de Asigurări de Sănătate şi pentru programe de la Ministerul Sănătăţii, iar performanţa didactică, ştiinţifică vor fi de datoria şi de resortul universităţii, aşa încât să le aducă la nivelul de excelenţă, a mai spus Sinescu. "Chiar şi schimbată subordonarea de la Ministerul Sănătăţii la Universitatea de Medicină şi Farmacie, Spitalul Universitar va păstra statutul de spital de urgenţă şi pe cel de unitate sanitară strategică. Dar îi creşte, evident, nivelul didactic, atât pentru studenţi cât şi rezidenţi, şi va apărea precumpănitor componenta de cercetare ştiinţifică, care să dea conotaţie unui spital universitar, ceea ce trebuie să aibă studenţii, angrenarea studenţilor în cercetare", a adăugat rectorul Ioanel Sinescu. Întrebat de ce în Bucureşti sunt mai multe unităţi sanitare care poartă denumirea de "spital clinic universitar" şi aproape toate au titulatura de "spital clinic", rectorul Ioanel Sinescu a explicat că noţiunea de spital înseamnă strict îngrijirea bolnavilor, în timp ce clinic înseamnă că au şi învăţământ. "Sunt multe care desfăşoară activitate de învăţământ, dar SUUB va avea un puternic centru de pregătire şi de cercetare", a mai spus Sinescu, precizând că pentru învăţământul de licenţă se pretează cel mai bine trecerea în structura instituţiei de învăţământ. Trecerea SUUB, dar şi a altor spitale din ţară în subordinea universităţilor va fi posibilă după ce proiectul de act normativ care reglementează acest transfer, şi care este agreat de rectorii instituţiilor de învăţământ medical şi de miniştrii Sănătăţii şi Educaţiei, va fi aprobat de Guvern, a mai spus Sinescu.

duminică, 26 mai 2013

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti scoate la CONCURS

in conformitate cu prevederile Ord. m.s.f. nr. 698/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, urmatoarele posturi de medic : . un post de medic specialitate Medicina de urgenta La examenul de concurs se pot prezenta medici rezidenti aflati in ultimul an de pregatire, specialisti ori primari. Dosarul de inscriere la concurs va cuprinde urmatoarele acte: . cerere in care se mentioneaza postul pentru care doreste sa concureze; . copie xerox de pe diploma de medic si adeverinta de confirmare in gradul profesional; . acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevazut in anexa nr. 3 a ordinelor mentionate; . declaratie scrisa ca nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu postul pentru care doreste sa concureze; . certificat privind starea de sanatate; . copie xerox de pe autorizatia de libera practica; . chitanta de plata a taxei de concurs. Inscrierile la concurs se fac in termen de 15 zile de la data 24 mai 2013 , iar concursul se organizeaza dupa 30 de zile de la data de 24 mai 2013. Relatii suplimentare se pot obtine la tel.: 021.310.33.07, 021.318.05.22 int. 195

sâmbătă, 23 martie 2013

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti scoate la CONCURS

in conformitate cu prevederile Ord. m.s.f. nr. 698/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, urmatoarele posturi de medic : . un post de medic specialitate Oncologie medicala La examenul de concurs se pot prezenta medici rezidenti aflati in ultimul an de pregatire, specialisti ori primari. Dosarul de inscriere la concurs va cuprinde urmatoarele acte: . cerere in care se mentioneaza postul pentru care doreste sa concureze; . copie xerox de pe diploma de medic si adeverinta de confirmare in gradul profesional; . acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevazut in anexa nr. 3 a ordinelor mentionate; . declaratie scrisa ca nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu postul pentru care doreste sa concureze; . certificat privind starea de sanatate; . copie xerox de pe autorizatia de libera practica; . chitanta de plata a taxei de concurs. Inscrierile la concurs se fac in termen de 15 zile de la data 22 martie 2013 , iar concursul se organizeaza dupa 30 de zile de la data de 22 martie 2013.

duminică, 17 februarie 2013

Începând de astăzi, Spitalul Clinic de Urgență Universitar beneficiează de una dintre cele mai moderne secții de Anestezie Terapie Intensivă (ATI), la standarde europene.

Eugen NICOLĂESCU, ministrul Sănătății și Raed ARAFAT, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății au participat, astăzi, la inaugurarea noii secții ATI. Investiția a costat peste 800 000 de euro și a fost asigurată în partea a doua a anului 2012 de către Guvernul Ponta. Banii au fost utilizați pentru lucrări de reabilitare, înlocuire a instalațiilor de fluide medicinale, precum și pentru recompartimentarea și refacerea circuitelor la standarde UE. „Salut elita medicală din acest spital cu același respect, dragoste și dorinta de colaborare. Pot spune fără să gresesc că Spitalul Universitar mai are nevoie doar de câteva investiții pentru a deveni, ceea ce numim noi, conceptul real al spitalului regional de urgență”, a declarat Eugen NICOLĂESCU, ministrul Sănătății în cadrul evenimentului. Ministrul Sănătății a mai adăugat faptul că, după aprobarea bugetului de către Parlamentul României, va avea în vedere alocarea fondurilor necesare finalizării investiției pentru secția de ATI, prin achiziționarea celor 20 de paturi și a monitoarelor necesare. După vizitarea mai multor secții din cadrul spitalului, ministrul a asigurat conducerea spitalului că Ministerul Sănătății intentionează să aloce sumele necesare și pentru finalizarea investițiilor necesare realizării buncărului pentru aparatura de radioterapie, dar și pentru încheierea lucrărilor la bucătăria și spălătoria spitalului, astfel încât aceste două secții importante din spital care au fost externalizate să fie readuse înapoi. Ministrul Sănătății a dorit să adreseze și un mesaj în sprijinul personalului medical, amintind că este greșit să fie prezentate numai cazuri izolate de presupuse culpe medicale, fără a fi arătate și progresele care sunt făcute în fiecare zi de sistemul medical românesc. „Trag un semnal de alarmă pentru că mulți medici au fost doar criticați, fără să se vorbească și despre cei care își fac datoria”, a mai adăugat ministrul Eugen NICOLAESCU în cadrul evenimentului.

joi, 31 ianuarie 2013

Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti (CASMB) are, din ianuarie, un nou preşedinte-director general, prof. dr. Gheorghe Iana, şef de clinică la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, numit interimar în urma concursului pentru ocuparea postului, care s-a încheiat marţi.

Mediafax Iana a declarat, pentru MEDIAFAX, că îşi doreşte să crească gradul de transparenţă al instituţiei. "Consider că sunt foarte multe lucruri de făcut pentru a aducerea la zi a Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti, pentru nevoile asiguraţilor. Aş vrea să cresc gradul de transparenţă al CASMB şi să revitalizez site-ul, pentru simplificarea procedurilor şi activităţilor. Merg pe principiul uşilor deschise, aşa cum a fost şi în perioada când am fost manager la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti", a spus prof. dr. Iana. Noul preşedinte al CASMB crede că este necesară o mai bună gestionare a resursei umane, în condiţiile în care aceasta este insuficientă. "Cheltuielile de personal reprezintă doar 0,3 la sută din bugetul la nivelul CASMB", a precizat, în acest context, preşedintele instituţiei. CASMB a fost condusă anterior, în intervalul august-decembrie 2012, de economistul Marian Răzvan Roşca.