vineri, 11 septembrie 2015

Unitate mobilă SMURD, echipată cu aparatură de terapie intensivă completă, va funcționa la Spitalul Universitar de Urgență București.

"Există un plan de a crește capacitatea de intervenție în București și la Serviciul de Ambulanță și la SMURD. Ce vedeți astăzi este primul echipaj care va funcționa permanent cu plecare de la o altă unitate de primiri urgențe decât cea de la Spitalul de Urgență Floreasca. Începem să amplasăm puncte care sunt deservite de colegii din alte unități de primiri urgențe. Ea va fi folosită pentru anumite tipuri de cazuri critice, pentru că este o mașină de terapie intensivă mobilă. Plecarea va fi de aici, bineînțeles în funcție de cine este mai aproape. Dacă este mai aproape Floreasca sau mai avem alte puncte în oraș, pleacă mașinile de acolo. Aceste este un punct care va deservi zona care este în jurul Spitalului Universitar de Urgență București. Aici va fi adus orice pacient care este în stare critică. Ei vor merge fie pe intervenție primară ca primii sosiți, fie vor merge în sprijinul altor echipaje, cum ar fi echipajele de prim ajutor, echipajele cu asistenți. Mașina este echipată cu aparatură de terapie intensivă completă", a afirmat secretarul de stat în MAI Raed Arafat. Potrivit acestuia, următoarele echipaje de terapie intensivă vor fi la Spitalele Elias și Bagdasar Arseni. El a mai spus că, până la sfârșitul acestui an, vor mai fi angajate la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov 100 de asistenți medicali, medici, ambulanțieri, posturi care sunt deja bugetate. În ceea ce privește timpul de intervenție al echipajelor, Arafat a precizat că, potrivit legislației actuale, în zonele urbane acesta este de 8 minute în 80-90% din cazuri pentru echipele de prim ajutor și 15 minute pentru cele de terapie intensivă. Acesta a admis însă că întotdeauna va exista un număr mic de cazuri în care timpul de intervenție nu va putea fi respectat. "Întotdeauna vei avea un număr mic de cazuri în care nu poți să respecți timpul", a susținut Raed Arafat.

joi, 14 mai 2015

Spitalul Universitar scoate la concurs 143 de posturi pentru asistenţi, moaşe sau brancardieri

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) scoate la concurs 143 de posturi de asistenţi, brancardieri, infirmieri sau moaşe, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, managerul unităţii, Cătălin Cârstoiu. "Este un deficit mare, vom organiza probabil cel mai mare concurs din ultimii ani, de fapt primul, pentru că posturile au fost blocate aproape un deceniu. Avem nevoie de personal mediu sanitar pentru secţiile de Obstetrică ginecologie, Unitatea de Primiri Urgenţe, Anestezie Terapie Intensivă şi pentru noua clinică de excelenţă în chirurgia vasculară. Potrivit unui ordin al Ministrului Sănătăţii, concursurile vor fi organizate după ce a fost semnat contractul cu casa de asigurări de sănătate, în limita bugetului pentru anul în curs, dar pentru prima dată în acest an, fără avizul Ministerului Sănătăţii, ci al managerului", a spus Cătălin Cârstoiu. Potrivit managerului, deficitul de cadre sanitare medii este mare, mai ales în contextul deschiderii unei clinci noi şi a blocului operator modern cu 11 săli care pot funcţiona simultan pentru toate specilităţile chirurgicale. În spital sunt internaţi anual 65.000 de pacienţi, dintre care aproximativ 60 la sută necesită intervenţii chirurgicale. Spitalul Universitar va avea în total 19 săli de operaţie. În spital sunt în prezent 2.300 de angajaţi.

marți, 21 aprilie 2015

Un nou centru de transplant de celule stem, cel de-al cincilea din România, a fost inaugurat luni la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB).

Crearea centrului a fost posibilă datorită investiției de 600.000 euro realizată de Asociația Dăruiește Viață, cu sprijinul sponsorilor. Centrul dispune de cinci camere sterile dotate cu paturi electrice de terapie intensivă, stație de monitorizare funcții vitale și beneficiază de cel mai modern sistem de filtrare a aerului, presiune pozitivă și flux laminar. Cele cinci camere sterile au rolul de diminua riscul apariției infecțiilor, principala cauză a mortalității în cancer. De asemenea, centrul are și un compartiment de pretransplant destinat pacienților cu diferite tipuri de leucemii care au trecut sau urmează să treacă printr-un transplant de celule stem. Compartimentul are patru saloane cu grupuri sanitare proprii, dotate și mobilate conform standardelor europene, cabinete ale medicilor și asistentelor, cameră de tratament, cameră de curățenie. În componența centrului intră și un laborator de diagnosticare, o sală de raport și o sală studii clinice. "Credem că la SUUB începem încetul cu încetul să închidem un cerc în tratamentul afecțiunilor medical oncologice. (...) Vom face pasul următor, vom intra în programul național de pretransplant, de transplant de celule stem, vom scoate posturi la concurs pentru asistente medicale. Avem un colectiv extrem de competent condus de profesorul dr. Ana-Maria Vlădăreanu și conferențiar Horia Bumbea. (...) Proiectul de astăzi este un proiect de interdisciplinaritate", a declarat managerul unității medicale, Cătălin Cîrstoiu.  Potrivit acestuia, vor fi scoase la concurs 20 de posturi de asistente, care vor lucra în cadrul centrului. "După semnarea contractului cu CNAS posturile vor fi scoase la concurs. Imediat după ce se va semna contractul avem deja prima etapă de posturi scoase la concurs. Dorim și deschiderea unei secții noi de chirurgie cardiacă, vom înființa și o secție de terapie intensivă pentru partea de chirurgie cardiacă. Vom scoate la concurs în spital cam 40 de posturi de asistente medicale și vreo 10 posturi de medici anesteziști și chirurgi. În ceea ce privește centrul inaugurat, vor fi scoase la concurs 20 de posturi de asistente medicale, medici sunt suficienți, partea de personal pentru secția de hematologie este asigurată", a susținut managerul. Conferențiarul doctor Horia Bumbea, unul dintre coordonatorii centrului, a precizat că datorită proiectului din cadrul SUUB, numărul celor care vor putea beneficia de transplant de celule stem va crește iar centrul va asigura, în compartimentul de pretransplant, tratament chimioterapeutic pentru aproximativ 200 de pacienți în fiecare an. "Tratamentul chimioterapeutic efectuat în condiții de izolare scade riscul de deces din cauza infecțiilor, asigurând o rată de supraviețuire similară celei înregistrate în clinicile din vestul Europei. Pentru a crește eficiența camerelor sterile și a tratamentelor efectuate pe secție, compartimentul de pretransplant vine ca o completare, în așa fel încât pacientul să fie protejat de infecții până ce intră în camera sterilă sau în timpul tratamentelor de inducție a remisiunii", a precizat conf. dr. Horia Bumbea, medic primar hematologie la SUUB. El a spus că demersurile pentru realizarea centrului au început în urmă cu patru ani. "A ajuta sistemului medical românesc constituie în opinia mea cea mai directă cale de a salva vieți, de a ajuta un om. Conducerea, medicii, personalul, prin expertiza pe care o au, sunt convins că vor face ca toată această investiție să fie utilizată deplin, spre binele pacienților", a afirmat secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății Dorel Săndesc. Celelalte centre de acest fel sunt la Timișoara, la Târgu Mureș și în București la Spitalul Colțea și la Institutul Clinic Fundeni.

duminică, 1 februarie 2015

Spitalul Universitar de Urgență București va avea cel mai modern bloc operator din România

Spitalul Universitar de Urgență București va avea cel mai probabil din luna aprilie un bloc operator nou, funcțional, cu 11 săli de operație, potrivit ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu. "Sperăm ca până de Paști să fie gata noul bloc operator. Practic, cel mai modern bloc operator din România, și nu numai, va fi la SUUB. Echipamentele vor fi cumpărate și ele. Mai durează cât durează procedurile pentru achiziționarea echipamentelor", a declarat joi ministrul Bănicioiu, la SUUB, unde a participat la deschiderea oficială a unui punct de recoltare sânge. Managerul unității medicale, Cătălin Cârstoiu, a precizat că este vorba de 11 săli de operație noi, cu spații, cu circuite total diferite, lucru care va duce la scăderea timpului de intervenție. "Sunt circuite pentru doctori, pentru deșeuri, sunt circuite total separate. Mai lipsesc echipamentele tehnologice. Este vorba de 65.000 de pacienți pe an, dintre aceștia aproximativ 60% necesită intervenții chirugicale. Nu va mai exista această repartiție a operațiilor de dimineață până seara. Vor avea de câștigat atât pacienții, cât și medicii. Blocul operator este gata, nu îi mai lipsesc decât echipamentele medicale, adică masă de operații, aparate de anestezie și partea de climatizare. Dacă însumăm tot, vom merge la o estimare de aproximativ cinci milioane de euro pentru echipamente de ultimă generație", a susținut managerul. Cârstoiu a subliniat că cele 11 săli de operație care vor fi date în funcțiune după achiziționarea aparaturii necesare li se vor adăuga celor existente în fiecare secție a spitalului. "În prezent, fiecare secție a spitalului are sală de operație. Este vorba de cele opt săli care sunt deja și care vor rămâne funcționale în continuare. La acestea se vor adăuga cele 11 săli din blocul operator nou. În total, 19 săli de operație. Se vor efectua aproximativ 77 de operații pe zi. Nu va mai exista așteptare pentru operație. Vor fi două săli tampon pentru politraumă. Va exista o scădere majoră a timpului de intervenție", a mai spus managerul SUUB.