joi, 31 ianuarie 2013
Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti (CASMB) are, din ianuarie, un nou preşedinte-director general, prof. dr. Gheorghe Iana, şef de clinică la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, numit interimar în urma concursului pentru ocuparea postului, care s-a încheiat marţi.
Mediafax
Iana a declarat, pentru MEDIAFAX, că îşi doreşte să crească gradul de transparenţă al instituţiei.
"Consider că sunt foarte multe lucruri de făcut pentru a aducerea la zi a Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti, pentru nevoile asiguraţilor. Aş vrea să cresc gradul de transparenţă al CASMB şi să revitalizez site-ul, pentru simplificarea procedurilor şi activităţilor. Merg pe principiul uşilor deschise, aşa cum a fost şi în perioada când am fost manager la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti", a spus prof. dr. Iana.
Noul preşedinte al CASMB crede că este necesară o mai bună gestionare a resursei umane, în condiţiile în care aceasta este insuficientă.
"Cheltuielile de personal reprezintă doar 0,3 la sută din bugetul la nivelul CASMB", a precizat, în acest context, preşedintele instituţiei.
CASMB a fost condusă anterior, în intervalul august-decembrie 2012, de economistul Marian Răzvan Roşca.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu