Mediafax
"Este medic primar psihiatru şi are 38 de ani. În timpul consultaţiei, pacientul a scos un cuţit cu care a tăiat-o pe faţă, străpungându-i obrazul, pe antebraţ şi scalp. Acum este în Clinica de chirurgie plastică a Spitalului Universitar de Urgenţă. Chiar dacă nu putem spune că rănile i-ar putea pune viaţa în pericol, totuşi femeie a fost în stare de şoc după acest incident", a mai spus medicul Bogdan Popescu.
Starea femeii este stabilă şi va rămâne internată până când vor fi vindecate plăgile.
"Un astfel de medic este expus continuu la riscuri foarte mari, pentru el nu există niciun sistem de protecţie", a adăugat purtătorul de cuvânt al Spitatului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), precizând că a anunţat prin 112 incidentul.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat pentru MEDIAFAX că bărbatul, în vârstă de 46 de ani, s-a pezentat luni la consultaţie şi, la un moment dat, a scos un briceag, cu care a tăiat-o pe doctorită pe faţă şi pe o mână.
Agresorul a fost dus la Secţia 20 Poliţie pentru audieri, ulterior fiind internat la spitalul de psihiatrie, a precizat Ciocan.
marți, 2 martie 2010
Doctoriţă psihiatru Manuela Tecuţă din Ambulatoriul Cotroceni din Capitală a fost tăiată cu un cuţit pe faţă, antebraţ şi scalp de pacientul pe care îl consulta, femeia fiind internată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al SUUB, Bogdan Popescu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu