duminică, 15 iunie 2008

O unitate de urgenţe neurologice a fost inaugurată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti



Rompres

Unitatea de urgenţe neurologice permite un diagnostic corect, rapid şi monitorizarea funcţiilor biologice ale pacienţilor cu accident vascular cerebral. Unitatea dispune de zece paturi, toate monitorizate şi o secţie centrală unde se face supravegherea bolnavilor internaţi.

Ministrul Eugen Nicolăescu a subliniat că beneficiile sunt foarte mari pentru bolnavi, dar şi pentru sistem pentru că scade perioada de spitalizare şi reduce semnificativ costurile în ceea ce priveşte tratamentul pacienţilor.Nicolăescu a mai spus că accidentul vascular cerebral reprezintă o cauză o importantă de mortalitate şi pentru acesta trebuie inclus într-un program naţional de sănătate. El a adăugat că la Spitalul Universitar se va dezvolta un program pilot în acest sens, care să fie finanţat de Ministerul Sănătăţii şi care poate începe încă din toamna acestui an.

Investiţia pentru această unitate a fost de 8,3 milioane lei, din care 7,2 milioane reprezintă investiţia în unitatea de urgenţă şi peste un milion pentru angiograf. Banii au fost daţi de Ministerul Sănătăţii pe baza proiectului făcut de specialiştii din spital.Ministrul s-a mai referit şi la alte investiţii în spital, din 2006 până în 2007, pentru consolidare pentru care s-au alocat 31,1 milioane lei.Ministrul Sănătăţii şi-a exprimat speranţa că vor mai fi alte două spitale de urgenţă, care să funcţioneze după toate standardele.

La rândul său, managerul spitalului, conf. dr. Gheorghe Iana, a declarat că inaugurarea unităţii de urgenţă aduce multe speranţe celor bolnavi pentru că dacă se intervine în primele 3-6 ore în cazul accidentului vascular cerebral pacienţii pot avea şansă de supravieţuire.Referindu-se la angiograful pus în funcţiune, prof. Iana a menţionat că este cel mai performant din România şi printre puţinele din Europa. El a explicat că acesta permite o vizualizare biplană a organelor care sunt explorate, fiind utilizat în chirurgia endovasculară. Aparatul permite intervenţii pe orice suprafaţă intens vascularizată. Noul aparat reduce durata de expunere, fiind bipolar şi având achiziţie de tip digital.

Prof. dr. Ovidiu Bajenaru, şeful clinicii de neurologie, a explicat că un pacient diagnosticat cu accident vascular cerebral are o şansă suplimentară dacă este diagnosticat corect subliniind că unitatea, pentru a fi completă, ar trebui să aibă şi tratament cu fibrinolitice, respectiv substanţa care dizolvă un cheag de sânge. El a accentuat asupra faptului că nu toţi pacienţii se pretează injectării cu fibrinolitice, existând criterii medicale pentru asta.Prof. dr. Ovidiu Bajenaru a explicat că până la ajungerea la spital este importantă îngrijirea prespitalicească, iar pacientul să vină la spital la primele semne. El a precizat că aproximativ 10% din pacienţii cu accident vascular cerebral ar putea beneficia de fibrinoliză.În ceea ce priveşte monitorizarea, specialistul a spus că aceasta este importantă pentru a urmări parametrii biologici ai pacientului care suferă frecvent modificări.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu