duminică, 1 februarie 2015
Spitalul Universitar de Urgență București va avea cel mai modern bloc operator din România
Spitalul Universitar de Urgență București va avea cel mai probabil din luna aprilie un bloc operator nou, funcțional, cu 11 săli de operație, potrivit ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
"Sperăm ca până de Paști să fie gata noul bloc operator. Practic, cel mai modern bloc operator din România, și nu numai, va fi la SUUB. Echipamentele vor fi cumpărate și ele. Mai durează cât durează procedurile pentru achiziționarea echipamentelor", a declarat joi ministrul Bănicioiu, la SUUB, unde a participat la deschiderea oficială a unui punct de recoltare sânge.
Managerul unității medicale, Cătălin Cârstoiu, a precizat că este vorba de 11 săli de operație noi, cu spații, cu circuite total diferite, lucru care va duce la scăderea timpului de intervenție.
"Sunt circuite pentru doctori, pentru deșeuri, sunt circuite total separate. Mai lipsesc echipamentele tehnologice. Este vorba de 65.000 de pacienți pe an, dintre aceștia aproximativ 60% necesită intervenții chirugicale. Nu va mai exista această repartiție a operațiilor de dimineață până seara. Vor avea de câștigat atât pacienții, cât și medicii. Blocul operator este gata, nu îi mai lipsesc decât echipamentele medicale, adică masă de operații, aparate de anestezie și partea de climatizare. Dacă însumăm tot, vom merge la o estimare de aproximativ cinci milioane de euro pentru echipamente de ultimă generație", a susținut managerul.
Cârstoiu a subliniat că cele 11 săli de operație care vor fi date în funcțiune după achiziționarea aparaturii necesare li se vor adăuga celor existente în fiecare secție a spitalului.
"În prezent, fiecare secție a spitalului are sală de operație. Este vorba de cele opt săli care sunt deja și care vor rămâne funcționale în continuare. La acestea se vor adăuga cele 11 săli din blocul operator nou. În total, 19 săli de operație. Se vor efectua aproximativ 77 de operații pe zi. Nu va mai exista așteptare pentru operație. Vor fi două săli tampon pentru politraumă. Va exista o scădere majoră a timpului de intervenție", a mai spus managerul SUUB.