luni, 29 septembrie 2008

Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă a marcat vineri, împlinirea a 30 de ani de activitate.

Agerpres

Conf. dr. Gheorghe Iana, managerul spitalului, a declarat că în aceşti ani, colectivul spitalului a încercat să facă din această unitate sanitară una de referinţă."Calitatea actului medical depinde de corpul de profesionişti, dar şi de baza materială. De aceea, în procesul de modernizare, un sprijin important l-am avut din partea Ministerului Sănătăţii Publice şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate", a subliniat managerul.

El a precizat că spitalul dispune de aproape toată gama de servicii medicale, ceea ce-l face să fie foarte căutat.Între serviciile medicale de înaltă performanţă pe care unitatea sanitară le poate oferi se numără unitatea de stroke - tratament pentru accident vascular cerebral în faze acute, tratamentele endovasculare în infarctul miocardic acut, intervenţie deosebit de complexă şi benefică pentru pacient. Dr. Iana a amintit şi Programul naţional de protezare, pentru care spitalul are alocaţi 2.300.000 lei, ceea ce înseamnă că de aceste tratamente protetice gratuite vor beneficia câteva sute de pacienţi. Alte programe importante desfăşurate în Spitalul Universitar sunt cel de cardiologie intervenţională şi cel de întreţinere funcţională pentru pacienţii cu Parkinson, tratamentele endovasculare pentru fibrom uterin, sarcină extrauterină, din acest punct de vedere spitalul fiind singura unitate afiliată Societăţii Europene.În ultimii ani, numărul pacienţilor trataţi aici a crescut de la 56.000 în 2006, la 56.000 în 2007 şi aproape 100.000 în 2008. Pe lângă aceşti pacienţi cu internare continuă, mai sunt alţi 40.000 cu internări de o zi.

Dr. Iana a subliniat că există o mare migraţie în rândul asistentelor, din 1.000 de asistente, aproximativ 20% plecând să lucreze în străinătate.Managerul unităţii a adus în discuţie şi discrepanţele din domeniul finanţării, menţionând că spitalele universitare primesc mai puţini bani decât unele spitale judeţene. El a subliniat că marile spitale se confruntă cu o cazuistică complexă, care presupune costuri mari.

Între preocupările viitoare, dr. Iana a amintit finalizarea consolidării spitalului, respectiv a blocului operator, care va fi unul dintre cele mai moderne, până la sfârşitul anului 2009.

Prezent la aniversare, ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, a felicitat colectivul de aici pentru performanţele sale. El a spus că finanţarea spitalului a fost bună şi a menţionat că şi pentru anul 2009, are în vedere o finanţare foarte bună."Banii au fost utilizaţi pentru infrastructură şi aparatură, am încercat să corectăm nedreptăţile înregistrate în retribuţia personalului medical, dar nu atât cât am fi vrut şi eu, şi dumneavoastră", a spus ministrul Sănătăţii.El a adăugat că în următoarele luni de mandat va încerca să ducă până la capăt aceste priorităţi.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dr. Vasile Ciurchea, a subliniat că Spitalul Universitar este unul de elită, cu un personal foarte bine pregătit. El a menţionat că aproximativ 10% din fondul asigurărilor alocate întregii Capitale sunt repartizate acestui spital.

Cu prilejul aniversării, au fost înmânate plachete omagiale prof. dr. Emanoil Popescu, cel care a condus mulţi ani această unitate şi care a avut un mare merit în existenţa unui echilibru, Constanţei Timofte şi Despinei Căpăţână.